Atletismul oferă un ultimul sportiv din Team Romania calificat la Jocurile Olimpice din acest an: Stella Rutto.
Sportiva română de origine kenyană Stella Rutto s-a clasat pe locul al patrulea în finala probei de 3.000 metri obstacole, duminică seara, la Campionatele Europene de atletism de la Roma.
Pentru Team Romania este al 91-lea sportiv calificat la JO Paris 2024, a 6-a atletă din delegație.
„Atleta Stella Rutto a reușit la Campionatele Europene de Atletism de la Roma să îndeplinească baremul olimpic în proba de 3000 m obstacole. Eleva lui Carol Șanta a terminat proba pe locul 4, cu timpul de 9:22,36 min, record personal și barem olimpic îndeplinit.
Cursa a avut istorie pentru că oficialii au descalifica-o inițial pe câștigătoare, franțuzoaica Alice Finot. În acele condiții, pentru o scurtă perioadă de timp, Stella Rutto a fost în posesia medaliei de bronz, iar pentru o jumătate de oră atleta de la CS Dinamo s-a bucurat de performanță.
Delegația Franței a depus contestație, și la ora 23.38, clasamentul a fost schimbat, Finot, lider european al probei, a fost repusă în poziție de aur. Gesa Krause (Germania) a luat argint și Elizabeth Bird (Marea Britanie) a câștigat bronzul.
Pentru Team Romania este al 91 sportiv calificat la JO Paris 2024, a 6-a atletă din delegație. Felicitări, Stella! Ție și antrenorului Carol Șanta! Succes la Jocurile Olimpice!” informează Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Foto: Facebook/CS Dinamo